#cervezaytapas: Ce poți face într-o zi în Barcelona

Peste 300 de zboruri la activ și aproape doi ani mi-au luat până să mă bucur de frumusețea, istoria și tot ceea ce înseamnă inima Cataloniei.

Aerul cosmopolit al orașului îl face unul favorit pentru multă lume și este arhi-cunoscut pentru arhitectura și arta sa. Călători din lumea întreagă vin aici pentru a vedea biserica iconică Sagrada Familia și alte construcții moderniste proiectate de Gaudi.

Nu mai are nevoie de nicio introducere. Proiectul căruia Gaudi urma să i se dedice în întregime în ultima parte a vieții sale, înainte de a sfârși lovit de un tramvai, este în derulare de mai bine de 130 de ani. Acesta a lăsat drept moștenire generațiilor viitoare completarea templului, care se preconizează a se încheia în 2026.

După câteva ore de la aterizarea în Barcelona aveam să îmi satisfac curiozitatea si mult mai mult de atât.

Care a fost sentimentul?

Am început să văd spiralele uriașe care urcau spre cer. Macaralele enorme se înălțau și mai sus de vârfuri, aparent integrate în biserică. Când m-am apropiat mai tare, detaliile complicate ale operei lui Gaudi deveneau din ce în ce mai vizibile. Pe tot peretele erau sculpturi elaborate care aminteau de copaci și peșteri. Ceea ce vedeam nu se asemăna cu nimic din ce am mai văzut vreodată.

Am mai făcut câțiva pași și am înghețat. Nu numai că interiorul a fost unul dintre cele mai uimitoare locuri în care am fost vreodată, dar era și total diferit de exterior. Spre deosebire de fațada tapetată cu sculpturi, interiorul era făcut din piatră albă, pictată cu lumină de toate culorile care pătrundeau în biserica prin vitraliile de pretutindeni.

Ce se află la subsol?

Câteva trepte despart arta lui Gaudi de muzeul care adăpostește multe lucrări ale acestuia – de la design-uri și ustensilele lui de lucru, până la informații despre construirea marii biserici. Tot aici este și cripta în care se odihnește Gaudi.

Cum ajungi aici? 

Dacă vrei să te porți ca un localnic, poți apela la transportul public, direcția stația Sagrada Familia.

  • Liniile de metrou L2 și L5;
  • Cu autobuzele nr. 19, 33, 34, 43, 44, 50, 51, B20 și B24 sau autobuze turistice.

Dacă vrei să-ți salvezi 2 ore din viață în Barcelona, cea mai bună variantă e biletul Fast Track, unde e inclus și un ghid al orașului gratis. Și dacă cumperi de la distribuitorii oficiali, vei contribui și la finalizarea templului. Prețul unui bilet începe de la 15 euro (vizita independentă fără ghid audio) și se ridică până la 20 euro.

Aici, am simțit prezența lui Gaudi la fiecare pas. Nici ploaia nu a mai stat în calea frumuseții care se desfășura în fața noastră. O umbrelă roz cumpărată rapid de la un vânzător ambulant ne-a fost acoperiș pentru urmatoarele ore în care am descoperit una dintre cele mai frumoase grădini pe care le-am văzut până în prezent. Datorită locației sale la marginea orașului și la o altitudine destul de mare, acest parc cu atmosfera sa pașnică este în total contrast cu zgomotul și frenezia capitalei catalane.

Care este povestea?

Povestea începe în 1899, atunci când Güell a cumpărat pământ și, împreună cu Gaudi au vrut să transforme acest spațiu într-un cartier rezidențial high-class, cu o vedere panoramică magnifică asupra Barcelonei. Însă prețurile piperate și locația departe de centrul orașului au transformat proiectul celor doi într-un eșec.

Pentru Gaudi, lucrarea sa a fost o odă adusă naturii, arhitectul catalan fiind inspirat de formele organice ale acesteia.

Cum ajungi aici? 

Parcul se găseşte pe Carrer Olot nr. 7 și se poate ajunge acolo cu metroul – staţia Lesseps –  sau cu autobuzul 24 luat din Placa de Catalunya, la care se mai adaugă 15-20 de minute de mers pe jos până la parc. 

Și dacă tot suntem în Barcelona…

Dacă ajungi pe La Rambla – frumoasa arteră pietonală a Barcelonei, merită să arunci o privire în Piața La Boqueira – un adevărat templu al gastronomiei.

Legume crescute parcă după șablon, pești de toate formele și culorile, viețuitoare marine pe care nu le identifici nici cu atlasul de biologie în brațe, fructe colorate și parfumate și fresh-uri de toate felurile se găsesc deopotrivă pe tarabele comercianților. Și toate foarte proaspete. Așa se laudă negustorii.

Iar pe timpul verii, străzile înguste ale Barcelonei sunt ticsite de terase care mai de care mai ademenitoare, unde localnicii și turiștii se răcoresc pe toată durata zilei cu beri tradiționale reci.

Mie mi-a plăcut la nebunie ideea de tapas – mici gustări, care le găsești la tot pasul. Și dacă tot e vară… ce te răcorește mai mult decât una cerveza, por favor?

Nu în ultimul rând, dacă vrei să descoperi cât mai mult Barcelona într-un timp scurt, autobuzul turistic e cea mai bună variantă. Alege una dintre cele două linii (30 de euro pentru o linie) și descoperă capitala Catalană de la un capăt la altul.

Care este orașul tău favorit din Europa?